Atacul lui Dan Petrescu, după ce adversarii CFR-ului au acuzat Clujul de jocuri de culise: „Mi-e silă și greață de oamenii care ne atacă. Îmi vine să plec…”

Redactor:
Dan Mirea
Atacul lui Dan Petrescu, după ce adversarii CFR-ului au acuzat Clujul de jocuri de culise:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Petrescu a ieșit la atac, după ce adversarii CFR-ului din acest sezon au acuzat arbitrajul din meciurile cu clujenii. Antrenorul a cedat, după cinci etape și susține că echipa sa a fost luată la țintă, după cele patru victorii și un egal.

CFR Cluj a avut un parcurs aproape perfect de la începutul sezonului, ocupă locul secund în clasament, cu același număr de puncte ca liderul FC Botoșani, dar adversarii au acuzat arbitrajul în meciurile cu clujenii.

Dinamoviștii au sărit ca arși, la utimul meci, după ce CFR-ului i-a fost acordat un penalty pentru un presupus henț la Ionuț Nedelcearu. Dan Petrescu a dorit să precizeze și el câteva faze controversate: „E normal să se creeze presiune la echipă, e lucrul care mă ingrijorează cel mai mult. Am jucat patru meciuri până acum. La Botoșani, am pierdut două puncte printr-o decizie de arbitru, când trebuia să dea penalty la Omrani, dar a dat roșu. În a doua etapă cu Viitorul ni s-a anulat un gol valabil, lucru nemaivăzut în istoria fotbalului, când un arbitru dă gol și apoi se întoarce când un jucător spune că n-a fost. La Mediaș am bătut 3-0 fără drept de apel, la Iași am avut penalty clar, cu henț si fault. Iar în al 5-lea meci cu penalty controvesat și am primit două roșii, dar nu zice nimeni că a fost penalty neacordat și la Nouvier”, a declarat Dan Petrescu, scrie Sport.ro

Ultimele evenimente l-au făcut pe Dan Petrescu că spună că își dorește să plece din România, după ce a semnat în vară cu CFR: „Dacă CFR nu avea puncte nu mai vorbea nimeni. Dar CFR are puncte și a început să ne atace lumea. O să-mi apăr mereu echipa! Am văzut atacuri incredibile din partea unor oameni la care nu mă așteptam. Mi-e silă și greață de acei oameni care ne atacă! Să-și vadă de meseria lor, de munca și echipa lor. Noi nu atacăm pe nimeni. Dacă ei cred că doar arbitrii au câștigat e problema lor, jucătorii mei s-au dăruit. Sunt convins că arbitrii vor încerca să fluiere ce vor adversarii și uite așa… Așa este România și asta se creează în jurul CFR-ului. Să vină străinii să ne arbitreze, să nu mai fie interpretări. Îmi vine să plec iar în altă parte după ce m-am întors în țară”, a adăugat antrenorul. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de euro
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×